Avem un an cu vanzari imobiliare record
vanzari apartamCu toate că în octombrie vânzările de apartamente au fost ceva mai reduse decât în luna precedentă, totuși per ansamblul primelor zece luni ale acestui an numărul apartamentelor vândute este mai mare cu 65% decât cel din perioada similară a anului trecut.
În octombrie au fost vândute la nivel național circa 15.750 de apartamente, potrivit ANCPI.
Pe primele zece luni ale acestui an vânzările de apartamente au depășit 150 mii, în timp ce pe întreg anul trecut totalul vânzărilor a fost de peste 91 mii de apartamente.
Precedentul vârf al vânzărilor de apartamente s-a atins în anul 2017, pe perioada analizată.
Anul acesta am depășit cu 20% acest vârf.
[embedded content]
Nu numai apartamentele au înregisrat anul acesta vânzări spectaculoase, ci și terenurile.
Tranzacțiile de vânzare/cumpărare terenuri intravilane au fost în primele zece luni mai multe cu 16% față de anul trecut, când oricum se înregistrase un record al ultimilor 12 ani.
Iar ”boom”-ul a fost pe segmentul cumpărărilor de terenuri cu construcții (case). Aici creșterile au fost de 35% în primele zece luni față de numărul terenurilor de acest fel cumpărate în perioada similară a anului trecut.
[embedded content]
În luna octombrie 2021 au fost vândute, la nivelul întregii țări, 60.853 de imobile (case, terenuri și apartamente). Numărul lor este mai mic cu 3.697 față de cel din luna septembrie.
Față de luna octombrie a anului 2020, vânzările sunt mai reduse cu 22.822 imobile.
Cele mai multe vânzări de case, terenuri și apartamente au fost înregistrate, în octombrie 2021, în București – 11.158, Ilfov – 4.226 și Brașov – 3.215. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Călărași – 201, Covasna – 238 și Tulcea – 408.
Numărul ipotecilor, la nivel național, în octombrie 2021, a fost de 25.006, cu 6.056 mai mic față de octombrie 2020.
Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în București – 5.152, Ilfov – 2.049 și Călărași – 1.467.
La polul opus se află județele Covasna – 63, Harghita – 68 și Giurgiu – 75.
Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în a zecea lună a anului 2021 sunt Galați – 617, Dolj – 553 și Buzău – 462.
[embedded content]
1
BUCUREȘTI
4,559
2
TIMIȘ
1,029
3
CLUJ
991
4
BRAȘOV
914
5
IASI
821
6
CONSTANȚA
764
7
ILFOV
748
8
BACAU
428
9
BIHOR
395
10
HUNEDOARA
364
11
SIBIU
335
12
GALAȚI
320
13
MUREȘ
303
14
PRAHOVA
297
15
ARAD
280
16
DOLJ
246
17
SUCEAVA
236
18
MARAMUREȘ
199
19
NEAMȚ
198
20
ARGEȘ
184
21
SATU MARE
155
22
CARAȘ SEVERIN
149
23
DAMBOVIȚA
144
24
BUZĂU
140
25
GORJ
135
26
MEHEDINȚI
135
27
HARGHITA
133
28
VASLUI
126
29
BOTOȘANI
121
30
VÂLCEA
117
31
BISTRIȚA NĂSĂUD
100
32
ALBA
93
33
BRĂILA
92
34
VRANCEA
85
35
OLT
81
36
SĂLAJ
79
37
TULCEA
55
38
TELEORMAN
51
39
COVASNA
49
40
GIURGIU
39
41
IALOMIȚA
38
42
CĂLĂRAȘI
21
TOTAL
15,749
———————————————
Conținut preluat din feed-ul autorului. Citește tot articolul aici: https://www.arenaconstruct.ro/avem-un-an-cu-vanzari-imobiliare-record/