Vaccinare la domiciliu pentru persoanele greu deplasabile din Sectorul 1
Primăria Sectorului 1, prin Complexul Multifuncțional Caraiman, vine în sprijinul persoanelor care nu se pot deplasa la un centru de vaccinare pentru a se imuniza împotriva COVID-19.
Începând de luni, 15 noiembrie 2021, două echipe mobile formate din medic și asistent medical generalist vor vaccina la domiciliu persoanele nedeplasabile și persoanele greu deplasabile din Sectorul 1, precum și persoanele cu handicap și asistenții personali ai acestora, dacă este cazul.
Totodată, de vaccinare la domiciliu vor beneficia și persoanele instituționalizate în centrele rezidențiale ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, persoanele vârstnice din căminele private de pe raza Sectorului 1, precum și pacienții care fac dializă.
Vaccinare la domiciliu: sunați la 0741.997.901
Locuitorii Sectorului 1 care se încadrează în aceste categorii și care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19 pot solicita imunizarea la domiciliu, la numărul de telefon la 0741.997.901, în fiecare zi de luni până vineri între orele 09:00-19:00, iar sâmbătă și duminică între orele 10:00-22:00.
Pentru vaccinarea la domiciliu pot fi alese următoarele tipuri de vaccinuri: Johnson&Johnson, Pfizer-BioNTech și Moderna.
„Pandemia de COVID-19 pe care o traversăm nu poate fi depășită decât prin vaccin și prin respectarea măsurilor sanitare. Prin acest program, venim în sprijinul celor greu deplasabili care doresc să se imunizeze și aducem vaccinul la ei acasă. Aceste persoane fac parte din categoriile vulnerabile și sunt cele mai expuse în cazul infectării cu acest virus”a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.
Programul de vaccinare împotriva COVID-19 la domiciliu este lansat de Primăria Sectorului 1, prin Complexul Multifuncțional Caraiman, care administrează Centrul de vaccinare de la Romexpo, și Direcția de Sănătate Publică București.
CITEȘTE ȘI: Atenție șoferi: De vineri se va circula într-un singur sens pe trei străzi secundare din Sectorul 1
———————————————
Conținut preluat din feed-ul autorului. Citește tot articolul aici: https://bucurestiri.ro/vaccinare-la-domiciliu-persoanele-greu-deplasabile/